Calcul Putere Calorifer

Ea are mare importantă în încălzirea eficientă a fiecărei camere și asigură un confort termic sporit.
Prețul facturii la căldură a crescut, în luniile de iarnă, cu 7-8%
Tot mai des apelăm la schimbarea vechilor calorifere pentru a beneficia de un confort termic mai ridicat. Însă alegerea corectă a radiatorului nu e tocmai o treabă ușoară. Este importantă alegerea puterii termice a caloriferului, astfel încât acesta să încălzească eficient încăperea căreia îi este destinat, fără a face risipă de energie.

 

Variabile de care trebuie să ții cont

„Un radiator trebuie să compenseze pierderile de căldură din locuința și să păstreze temperatura constantă. E bine de asemenea ca acesta să aibă și o rezervă de putere”, consideră Stan Mihaescu, inginer de instalații.

Modalitatea de calcul a capacității termice a caloriferelor se face în funcție de mai multe variabile:

  1.  Prima dintre acestea este volumul camerei unde urmează să fie amplasat caloriferul.
  2. De asemenea, trebuie ținut cont de temperatura de intrare și de ieșire a apei din coloană principală. Aceasta diferă de la locuințele încălzite cu centrală proprie, la cele racordate la sistemul centralizat.
  3. O a treia variabilă este modelul caloriferului. În funcție de structura internă a acestuia, puterea lui iradiantă poate fi mai mică sau mai mare.

Există așadar o formulă de calcul în baza căreia puteți stabili puterea termică necesară radiatorului pentru a încălzi o încăpere.
Cum se procedează

Mai întâi se calculează volumul încăperii, care este egal cu produsul dintre suprafața încăperii și înălțimea acesteia. În cadrul formulei de calcul mai apar doi indici: primul dintre ei se referă la nivelul de izolație al încăperii. Acesta este un coeficient caloric, care poate fi cuprins la blocuri între 40 și 70 kcal/mc, în funcție de gradul de izolare termică a camerei și de tipul ferestrelor.

În cazul în care nu se cunoaște exact acest coeficient (care se obține în urma unui audit termic), poate fi luată în calcul o valoare de 50.

„Coeficientul e cu atât mai mare cu cât încăperea respectivă pierde mai multă căldură. Dacă e bine izolată, atunci se poate folosi 40. Dacă izolația e proastă și locuința nu are termopane, atunci se poate folosi 60, iar dacă are mai mulți pereți exteriori se ia în calcul 70”, explică specialistul.

Cel de-al doilea indice (1.163) transformă puterea din kilocalorii în wați. Formula de calcul constă în înmulțirea volumului camerei cu 50 (coeficientul caloric). Rezultatul obținut se înmulțește din nou cu acest coeficient de corecție, care este 1.163.

Se alege din lista producătorilor de calorifere radiatorul cu valoarea puterii cea mai apropiată de rezultatul obținut. În cazul caloriferelor cu elemenți, puterea necesară trebuie împărțită la puterea unui element. Astfel, va rezulta numărul de elemenți necesari.


sursă EVZ.ro